Identitatea (self) terorismului este rezultatul procesului de explorare și structurare a propriilor caracteristici în urma căruia rezultă interfața terorism-grup-țintă. Self-terorismul este reperul esențial al tuturor manifestărilor antisociale în numele unor cogniții ideologice sau doctrine politico-religioase în contradicție cu rațiunile umane, morale, legislative și culturale. Self-terorismul mai reprezintă interfața cognitivă a propriei identități criminale în care sunt incluse politicile, ideologiile, algoritmul și euristicile demersurilor antisociale ale acestuia. Cercetările din ultima vreme scot în evidență noua identitate a terorismului modern care a capătat noi forme de manifestare. Unele cogniții ale conceptului de terorism au variat atât de mult încât s-a pierdut din vedere identitatea reală a acestui fenomen trecându-se foarte ușor de la simple etichetări asupra unor forme ale violenței care nu se pot identifica cu terorismul până la biasări din partea guvernanților. Este pentru prima oară în istoria terorismului când self-terorismul este un paradox sau un concept nebuloasă pentru cercetători și guvernanți. Mai mult, încă nu s-a conturat conceptual self-terorismul din motive culturale, sociale, religioase, politice și legislative. Prezentul articol va face o analiză critică asupra teoriilor și cercetărilor actuale legate de identitatea (self) terorismului de azi, propunând totodată un criteriu cognitiv pentru a-l înțelege.
Introducere
Publicarea multor studii de specialitate a pus bazele cogniției self-terorismului, cine poate deveni terorist și de ce și în numele cui se întreprind acte catalogate drept teroriste. Spre exemplu, unii cercetători, precum Williams (2004), Chomsky (2003), Hoffman (2001), Ariel (2001) susțin că formele de manifestare a terorismului au evoluat de la reacții politice la cele de constrângere socială prin dobândirea unor comportamente antisociale. Mai mult, s-a dovedit în mai multe studii de specialitate (Wilkinson, 2006; Lehr, 2006; Scraton, 2002), că terorismul contemporan nu mai reprezintă o formă tranzacțională, ci a adoptat o nouă metodă mult mai periculoasă, imprevizibilă, puternică, organizată și profesionistă împotriva grupului-țintă pentru a-și atinge scopul. Alți cercetători, precum Sookhdeo (2006) și Ahmed (2003), susțin că reacțiile teroriștilor sunt cauzate de politica imperialistă americană. Iar Huntington, (1996) contrazice curentul mediatic al serviciilor secrete, argumentând că fundamentalismul religios reprezintă efectul unui conflict inevitabil între civilizațiile de credințe diferite, recrutându-se potențiali subiecți umani pentru războiul sfânt.
A treia categorie de cercetători contemporani, ca de exemplu Horgan (2005), scot în evidență reacțiile psihopatologice ale teroriștilor, subliniindu-se faptul că există multe aspecte în comun cu totalitarismul ca parte centrală în utilizarea terorii ca mijloc de control social care au marcat cea de-a doua jumătate a secolului XX: comunismul, fascismul precum și alte forme de doctrine dictatoriale din lumea religioasă. Privind lucrurile din aceste perspective, articolul de față își propune o abordare conceptuală a self-terorismului, ținând cont de ultimele cercetări în domeniu.
Cogniția terorismului
Cognițiile self-terorismului sunt foarte variate și, de obicei, inadecvate. Deși un act de violență, privit de obicei în Statele Unite ca act de terorism, nu poate fi interpretat la fel în altă țară, tipul de violență care distinge terorismul de alte tipuri specifice de violență, cum ar fi crima sau o acțiune militară în timp de război, poate fi totuși definit în termeni calificați în mod rezonabil ca obiectivi.
Delimitarea cognitivă a self-terorismului nu poate include multitudinea de noduri cognitive sau varietatea de scheme cognitive cu privire la fenomenul în cauză, care a luat amploare din anii 70 iar azi a căpătat noi forme de manifestare cu totul diferite. În delimitarea cognitivă a self-terorismului este important să fie amintite analiza și sinteza formelor de manifestare: de violență, de distrugere, algoritmul teroriștilor precum și comparația acestora cu unele forme ale criminalității care nu reprezintă acte de self-terorism. La fel cum psihologia personalității nu are o definiție unică, existând varietăți în delimitarea cognitivă a acesteia, se poate spune că nici în cazul self-terorismului nu există o cogniție unică. De ce? Fiindcă self-terorismul manifestă cele mai bizare și unice forme de violență împotriva civililor, sensibilizând guvernanții să le faciliteze unele scopuri. Este dificil să se dea o cogniție general acceptată a self-terorismului, căci ceea ce pentru un individ, grup sau stat înseamnă self-terorism pentru alții reprezintă luptă pentru eliberare națională. De asemenea, apare o confuzie între termenii violență, self-terorism, crimă organizată, război civil și stat dictatorial, confuzia fiind chiar mai mare atunci când se încearcă asocierea self-terorismului cu mișcările insurgente ori separatiste.
Self-terorismul este singurul fenomen nociv și antisocial care generează frică, groază, haos, șoc, neliniște și tulburări psihice în masă în rândul societății civile. În conceptualizarea cogniției self-terorismului se are în vedere self-teroristul ca individ și self-terorismul ca organizație.Merită de reținut faptul că termenul de terorism provine din latinescul terror care înseamnă violență fizică, spaimă, teroare provocate deliberat prin acte de violență publică, folosirea cu intenție a unor mijloace capabile să ducă la un pericol comun, iar self provine din termenul englezesc care înseamnă identitate. Self-terorismul poate fi definit ca o identitate a terorii îndreptată împotriva unui grup-țintă pentru a sugera vulnerabilitatea și lipsa de securitate a acestuia (individ, grup, stat) și care nu recunoaște unele drepturi sau cerințe exprimate de cei care recurg la asemenea fapte. Caracteristicile self-terorii sunt: violența și amenințarea cu violență, folosirea sistematică și persistentă a violenței, intimidare și sensibilizare prin agresivitate și ură, folosirea deliberată a surselor de consum (mass-media, turism, IT etc.) pentru a șoca și pentru a dovedi vulnerabilitatea consumatorilor care fac parte din societatea civilă (Delcea, 2006).
Concluzii
În prima parte a articolului au fost trecute în revistă unele dintre cele mai ilustre nume din domeniul terorismului pentru a reliefa forma de manifestare a self-terorismului, acesta fiind de altfel cel mai controversat concept din perspectiva multor puncte de vedere.
În a doua parte a fost delimitată cogniția self-terorismului. Nu susținem că definiția self-terorismului în acest articol este satisfăcătoare din perspectiva modelelor și pattern-urilor teoretice relevante fenomenului în cauză, dar este demn de reținut că în ciuda dificultăților apărute în delimitarea conceptuală a termenului de self-terorism, există totuși o definiție unanim acceptată în centrele academice.
Autor: Cristian Delcea, Președinte A.S.C.T.
Bibliografie
> Ariel, M. (2001). Terorismul și violența politică. Ed. Omega: București.
> Chomsky, N., (2003). Foreword in Beforre & After Us Foreign Policy and the
September 11 th Crisis. Olive Branch Press: New York.
> Delcea, C., (2006). Psihologia terorismului. Studiu psihologic asupra teroriștilor.
Ed. Diversitas: Brașov.
> Hoffman, B., (2001). Defining Terrorism. Columbia University Press in
Terorismul. Ed. Omega: București.
> Horgan, J., (2005) The Psychology of Terrorism. London: Routledge.
> Lehr, P., (2006). Piracy in the Age of Terrorism: A Global Review of Tactics, Ca-pabilities and Groups. New York: Routledge.
> Lehr, P., (2006). From Mega Ports to Giga Ports Some Provocative Thoughts. Cargo
> Security International, Vol. 4 No. 6., UK.
> Scraton, P., (2002). Beyond September 11. Pluto Press: England.
> Sookhdeo, P., (2006). Să înțelegem terorismul islamic. Ed. Făclia: Oradea.
> Wilkinson, P., (2006). Terrorism versus Democracy. The Liberal State Response. UK.
> Williams, L. P., (2006). Al Qaeda, Frăția terorii. Ed. Lucman: București.
Acest articol exprima exclusiv punctul de vedere al autorului.
