Conducerea bursei la termen de la Sibiu salută decizia luată de Adunarea Generală a Acționarilor de la BVB privind începerea procesului de fuziune între principalele două componente ale pieței de capital românești.
Decizia luată de membrii BVB de a fuziona cu bursa la termen de la Sibiu reprezintă un pas înainte pentru dezvoltarea pieței de capital românești, a declarat președintele BMFMS, dl. Teodor Ancuța. Se va crea astfel una din cele mai importante piețe din Europa Centrală și de Est. În perioada imediat următoare vom introduce noi tipuri de contracte (SINTEZA, BIOFARM, BROKER), și un indice care va avea în componență cele mai lichide acțiuni de pe piața de capital precum și scadențele la 9 și 12 luni, care vor mări considerabil lichiditatea pieței.
În ceea ce privește softul de tranzacționare, programatorii bursei sibiene se află în faza de definitivare a unei platforme care va îmbunătăți considerabil modul de tranzacționare pentru clienții SSIF-urilor. Oricum, softul BMFMS a fost considerat, in urma auditului realizat de KPMG drept unul foarte performant.
În urmă cu mai bine de 11 ani, în data de 14 decembrie 1994, un grup de 11 acționari înființau Bursa de Mărfuri Sibiu S.A. La data de 11 iulie 1997 bursa sibiană a devenit prima bursă de instrumente derivate din România, prin implementarea primelor contracte futures valutare și pe indici bursieri. August 1997 a fost data la care noul obiect de activitate al bursei a devenit cel de intermediere monetar-financiară, fiind schimbată totodată și denimurea bursei în vederea adaptării la caracteristicile noii activități. Astfel, Bursa de Mărfuri Sibiu își primea numele de Bursa Monetar Financiară și de Mărfuri Sibiu. Cu o exprienta de aproape 9 ani in domeniu, BMFMS a ajuns la ora actuală o institutie de forță in cadrul pieței de capital, ascensiunea sa dând măsura reușitei misiunii pe care bursa sibiană si-a propus-o încă din prima zi de activitate în acest domeniu. Un adevărat boom bursier s-a petrecut din acest punct de vedere în 2005, mai precis în cel de-al patrulea trimestru al anului când volumul investițiilor a bifat o creștere spectaculoasă. Aceeași direcție a fost păstrată și în 2006, volumele contractuale crescând de la o lună la alta, iar cele în euro ajungând la ordinul sutelor de milioane. Drept urmare în doar trei luni de tranzacționare, a fost egalat și chiar depășit volumul de pe anul anterior. In 2006, lichiditatea la BMFMS da depășit deja un milion de perfectări, iar creșterile au fost constante.
Cea mai mare realizare a bursei sibiene este însă atingerea în luna anterioară a pragului istoric de 3 milioane de contracte futures și options în întreaga sa istorie. Pentru 2006, se Se dorește păstrarea, și de ce nu chiar îmbunătățirea ritmului de creștere a volumelor, cifrele atinse până în prezent îndreptățind această atitudine. BMFMS are în vedere creșterea numărului clienților și a intermediarilor activi cu brokeri specializați pentru piața la termen, obiectiv care aduce o creștere implicită și a volumului de tranzacționare estimat a depăși 3,5 milioane de contracte.