Bursa din Sibiu: peste 20.000 contracte in fiecare zi a saptamanii
La bursa sibiană, cea de-a doua săptămână a lunii în curs s-a finalizat ca și prima prin depășirea pragului de 100.000 contracte, fiind menținută cota reamarcabilă de lichiditate. Acest volum face ca piața la termen să realizeze pentru intervalul 10-14 iulie o medie zilnică de peste 20.700 contracte care sugerează că bursa sibiană a bifat zilnic un volum egal cu cel din întreaga lună iulie 2005. Ca valoare suma atinsă se cifrează la peste 57 milioane de euro, cu o medie de aproape 11,5 milioane pe zi. Una din caracteristicile de bază ale intervalului 5-9 iunie a fost creșterea constantă a numărului de poziții deschise dovada în acest sens făcând-o totalul de la închiderea de vineri ajuns la 101.548 cu circa 1.000 peste cel din 07.07.206. Din pespectiva prețurilor investitorii au avut parte de aprecieri în primele trei sesiuni pentru ca ultimele două ședințe să aducă scăderi ale cotațiilor.
Debutul săptămînii în care bursa la termen a consemnat împlinirea a nouă ani de la prima tranzacție cu instrumente derivate s-a realizat la intensitate maximă, sesiunea de tranzacționare de luni evidențiindu-se cu un volum de tranfer de 24.741 contracte prin care a fost transferat echivalentul a peste 28,2 milioane de acțiuni. Volumul echivalent în RON aferent ședinței s-a ridicat la aproape 50 milioane. Cel mai tranzacționat produs derivat a fost DESIF 5 Oltenia, totalul de la închidere reprezintând în acțiuni echivalentul a peste 8,6 milioane. În sectorul emitenților bancari s-au detașat contractele pe derivatele având drept suport acțiunile Băncii Transilvania. Marți, lichiditatea s-a ridicat la un nivel bun fiind încheiate peste 15.000 contracte futures si options. Aceastea au fost realizate pe fondul aprecierilor majoritatii derivatelor tranzactionate, nota discordantă făcând DETLV. La inchidere a fost consemnată o valoare echivalentă cu circa 29 milioane de RON. Cu aproape 70 % din rulajul total al ședintei, derivatele pe acțiunile societățtilor de investiții financiare au fost preferatele participanților in piațăIn sectorul SIF-urilor, DESIF 5 Oltenia au fost cele mai cautate simboluri pentru ele totalul contractual depășind granița de 4800 contracte. A treia zi a săptămânii a păstrat intact apetitul crescut pentru investițiile la termen. Ca urmare volumul de tranzacționare a urcat la mai mult de 19.000 contracte iar valoarea a depășit 39,5 milioane de Ron, adică peste 11 milioane de euro. Sectorul societăților de investiții financiare a rămas cel mai lichid, el acaparând aproape 70 % din rulajul total. Sesiunea bursieră de joi a reprezentat vârful de lichiditate al săptămânii cu peste 27.000 contracte și o valoare de 56,5 milioane Ron. În aceeși ședință s-a consemnat și volumul de excepție al DESIF 5 pentru care s-au tranzacționat 10,6 milioane de acțiuni. Ultima sesiune a săptămânii s-a finalizat, în condițiile lipsei de la tranzacționare a DESIF 5, liderul autoritar al ultimei perioade, cu o lichiditate bună de peste 17.800 contracte și o valoare corespunzătoare de 30,3 milioane Ron. DESIF 2 au fost, cu 9.332 contracte, cele mai căutate.
În clasamentul săptămânii s-au impus DESIF 2 Moldova cu peste 36.000 contracte. Ele au închis la 1,827 și 1,951 lei/acțiune pentru scadențele septembrie și decembrie 2006, valori inferioare cu 0,112 și 0,078 lei/titlu celor de vineri 07.07. DESIF 5 s-au plasat pe locul secund cu aproape 31 milioane de acțiuni tranferate de-a lungul celor cinci sesiuni de tranzacționare. Podiumul a fost închis de DETLV, acțiunile Băncii Trnsilvania evidențiindu-se prin investițiile realizate pentru toate cele patru scadențe disponbile pe piața la termen, cu un plus de lichiditate pentru cea apropiată și cea din martie 2007. DETLV au marcat un volum de aproape 18.000 contracte și au fost cotate la 1,1131 și 1,1725 lei/acțiune pentru cele două date scadente din 2006 respectiv la 1,2498 și 1,26 lei/acțiune pentru martie și iunie 2007.
Pentru sectorul valutelor euro a închis la 3,6 lei pentru scadența septembrie bifând o creștere săptămânală de 0,5 unități.