Inundațiile din ultimii ani și alinierea la normele impuse de către Uniunea Europeană au adus în discuția structurilor guvernamentale impunerea asigurării obligatorii a locuințelor. În agenda de lucru a Guvernului se află în acest moment un proiect ce vizează impunerea acestor asigurării, informeaza Amos News.
Secretarul de stat din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, Victor Paul Dobre, a declarat că de la 1 ianuarei 2007 va intra în vigoare o lege a asigurărilor obligatorii pentru locunțe și a explicat o parte din prevederile acestei legi.
"Se va impune măsura obligatorie de asigurare a locuințelor. Concomitent se va înființa un comitet interministerial care va avea ca obiect promovarea acestei legi. În principiu, asigurarea va fi obligatorie pentru toate persoanele fizice și juridice. Vor fi două praguri de prime și de valori asigurate. Pentru casele din chirpici prima de asigurarea anuală va fi 10 euro, iar valoarea de despăgubire va fi de până la 10.000 de euro. Pentru casele din cărămidă sau sunt construite din materiale solide, prima de asigurarea va fi de 20 euro, iar valoarea de asigurare va fi de 20.000 de euro", a declarat Victor Dobre.
Acesta a ținut să precizeze faptul că proiectul de legea are și o importantă compomnentă socială, anunțând că pentru toate persoanele care beneficiază de ajutoare de stat, prima de asigurare va fi suportată de către stat.
"Proiectul de lege se bucură de apreciere. Urmează să dăm acestei propuneri legislative o formă fianlă, iar marți vom avea o untimă întrunire tehnică și sper ca în septembrie să promovăm acest proiect prin procedură de urgență. Ar fi foarte bine dacă de la 1 ianuarie legea ar intra în vigoare" a completat secretarul de stat din cadrul MAI, Victor Paul Dobre.